Eurovision - concurs muzical sau geopolitică?

Anul acesta îmi propuneam să nu mai vizionez concursul Eurovision, ca urmare a excluderii României din competiție, o situație atipică, de a renunța după ce s-a organizat o preselecție națională consumatoare de energie și bani și în care ai lăsat câștigătorul acesteia într-o mare de frustrare . Aseară însă, am văzut târziu mai multe postări pe rețeaua de socializare, ce mi-au stârnit curiozitatea. Am prins transmisiunea live la puțin timp după ce cântaseră toți candidații. Urma aflarea rezultatelor. Organizatorii veneau acum cu schimbări majore, deși tehnic vorbind, sunt destul de minore, în sensul că existau două etape în divulgarea rezultatelor. Până anul acesta, fiecare țară își trimitea punctajele în direct și se trăgea linie. Punctajul acordat era media dintre nota juriului profesionist și nota telespectatorilor. De data aceasta, se trimiteau întâi punctajele date de juriu, ca mai apoi să se adauge suma tuturor punctelor obținute din fiecare țară în baza televotului. Noul sistem, menit să ofere mai mult suspans concursului, avea să scoată însă la iveală mari neconcordanțe în acordarea notelor, prin situații ce păreau neverosimile, precum cazul Poloniei, pe care juriul o clasase penultima, iar după televot a urcat pe 7.

Din experiențele anterioare, noi românii cunoșteam poate cel mai bine latura geopolitică a concursului. Într-un fel, faptul că nu mai participăm ne oferă și aspecte pozitive, ce nu sunt doar de ordin financiar. De la an la an, devenise parcă din ce în ce mai neplăcut pentru noi momentul în care prezentatorii de acolo luau legătura cu fiecare țară și aflam cât de mult de iubesc ceilalți. Cât timp nu am oferit o melodie foarte bună, precum în 2010, când am luat locul 3, cei din Europa nu vedeau ce rost ar avea să voteze o țară pe care o consideră de multe ori ca fiind parte din drojdia continentului. De la vecinii noștri și de la țările din spațiul geografic apropiat primeam și mai puțin, căci Marea Neagră nu avea drept de vot și până și Republica Moldova avea unii ani în care trimitea cele 12 puncte în Rusia. Nici măcar ajutorul dat de către românii plecați la muncă în Spania, Italia, Israel sau Grecia nu mai era atât de consistent ca pe vremuri. Vedeam totuși, cum ne place nouă să zicem deseori, că la alții se poate. Astfel, unele țări pornesc din oficiu cu multe puncte, primind voturi din unele țări indiferent de performanța muzicală. Observam cum rămân punctele în Scandinavia, cum foștii iugoslavi și balticii se votează între ei, un Cipru care care înclină mereu spre Grecia, turcii care au imigranți în multe țări, cât și Rusia care colectează foarte mult dinspre fostele țări ale Uniunii Sovietice. Iar exemplele ar putea continua.

Revenim la ceea ce s-a întâmplat în ediția din 2016 a Eurovisionului, acest concurs în care popularitatea unei țări a jucat meru un rol important și care pare să o fi luat și mai mult razna de când și Australia face parte din competiție. Odată cu această nouă sosire, Eurovision începe să își piardă din identitate și autenticitate, iar în câțiva ani este posibil să vedem și China sau S.U.A în concurs. Prima etapă a voturilor părea să contureze un eveniment istoric. Australia, care a trimis o cântăreață de origine sud - coreeană în concurs, conducea detașat și părea că va triumfa pe scena din Europa. Ce e drept, prestația acesteia a fost destul de reușită, ce avea să îi ofere un loc pe podium. Începeam să ne imaginăm următoarea ediție desfășurată la Sydney, Melbourne sau Canberra, ce ar fi creat fără îndoială anumite dificultăți organizatorice, întrucât în țara de la antipozi doar ce răsărise soarele în momentul în care au luat legătura în direct cu europenii.

Continuarea avea să fie deosebit de surprinzătoare pentru mulți dintre spectatori. Ediția de anul acesta a concursului a încurcat până și calculele caselor de pariuri, care de obicei atribuiau foarte bine cota cea mai mică pentru cine urma să fie câștigător. Marele favorit de anul acesta era rusul Sergey Lazarev, care primise însă destul de puține puncte din partea juriului profesionist, doar 130, și era pe locul 5, în timp ce Australia avea deja 320 de puncte. Chiar și distanța dintre primul și al doilea loc era imensă, cu Ucraina care număra 211 puncte. Ucraina era reprezentată de o cântăreață de jazz la bază, pe nume Jamala, ce a ales să cânte o melodie cu trimitere la povestea bunicilor ei, tătari din Crimeea, care au fost deportați în anul 1944, în timpul regimului stalinist. Melodia a obținut efectul scontat, acela de a sensibiliza publicul cu privire la acel genocid, care nu a fost însă un caz singular la acea vreme, orori având loc și pe alte teritorii. Mai mult decât atât, melodia îndeamnă să te gândești și la conflictul actual dintre Rusia și Ucraina, început în iarna anului 2014, ce are ca punct comun cu 1944 aceeași peninsulă Crimeea, obiectiv atât de disputat între cele două țări de-a lungul timpului și care se află acum sub controlul rușilor.

Clasamentul după notele juriului

Finalul votului aduce față în față Ucraina, care deja a depășit Australia la punctaj și Rusia, care va afla după ultima strigare dacă a primit îndeajuns de multe puncte încât să cucerească primul loc. Nu se va întâmpla acest lucru, favoritul Lazarev fiind nevoit să se mulțumească doar cu locul 3, deși a fost primul clasat în urma televotului. Voturile juriului însă l-au costat.

Clasamentul final, cu victoria Ucrainei

Judecând cele două melodii, care și-au disputat primul loc până în ultimul moment, ambele au părți bune și rele. Ca simpli spectatori, am fi preferat poate mai mult piesa Rusiei, care nu te pune în imposibilitatea de a o fredona și care îți sună mai ușor în minte ca cea a Ucrainei. E adevărat, pentru un specialist și critic muzical poate înseamnă altceva, deși nu trebuie să fii expert ca să recunoști că Jamala a cântat note mai înalte, că are anumite inflexiuni ale vocii, că are un plus din acest punct de vedere, în timp ce vocea rusului nu a ieșit cu mult din tipar. Melodia Ucrainei este cântată cu patos, probabil a simțit din plin emoția versurilor, își dă sufletul pe scenă, are câteva secunde în care zbiară și e aproape de lacrimi, având iar un avantaj. De cealaltă parte, versurile cu caracter siropos din piesa You are the only one a Rusiei (melodie care devine interesantă cam după un minut de la startul ei) sunt însoțite de o coregrafie de mare excepție, aș zice chiar senzațională, care m-a făcut să repet vizionarea de mai multe ori și care a ridicat toată mulțimea în picioare, mai ales în momentul în care cântărețul dă iluzia că plutește undeva în spațiu acolo pe scenă. Deși ideea pare inspirată din performanța câștigătorului suedez de anul trecut, regizorul de acum a dus complexitatea coregrafiei la un nivel mult mai mare.

În concluzie, nu aș dori să lezez ceva din meritul cântăreței din Ucraina, Jamala, care este câștigătoare și a reușit să atragă în felul ei publicul, cu toate că atunci când numărul aprecierilor de pe Youtube este aproximativ egal cu cel al dezaprobărilor, înseamnă că ceva nu merge bine. Rămân la părerea că acest cântăreț rus, Sergey Lazarev, a avut anul acesta neșansa de a reprezenta Rusia. Nu doar că a fost afectat de mesajul transmis de către ucraineancă, ci a purtat și acea mare negură care plutește deasupra țării sale, semnul neîncrederii și reticenței, imaginea pătată de stat ce duce intervenții militare mai degrabă specifice secolului al XIX-lea, arătând că prea multe nu s-au schimbat de când își ziceau Imperiul Țarist. Nu se știe dacă ar fi câștigat în absența acestor condiții potrivnice, însă în mod sigur acestea au contat în stabilirea deznodământului.

Mai jos, puteți urmări cele două reprezentații din timpul finalei.