Un început de drum

           Poate că într-adevăr primăvara este un moment al anului ce îndeamnă la schimbare, la nou, la renaștere. Altfel nu îmi dau seama de ce această inițiativă vine chiar astăzi, ci nu în urmă cu două luni sau vara trecută. Și totul începe de la fereastra locuinței mele. Văd o zi de toamnă și au trecut numai cinci nopți de la ultima seară cu fulgi de nea. Sunt geograf de specialitate și până acum, discuțiile purtate cu ceilalți în legătură cu alternanța zilelor și a nopților, a anotimpurilor, circulația maselor de aer și alte subiecte de specialitate, le-am abordat ca atare: mișcare de rotație, de revoluție, nebulozitate, nori alcătuiți din cristale de gheață și vapori de apă, ce pot genera precipitații.

            Numai că astăzi, privind cerul, observ că îmi este indusă o stare diferită. Norii mă duc acum cu gândul mai degrabă la figuri umane, mișcarea vizibilă a acestora reușește să îmi declanșeze un șir de amintiri, ce alternează, între bine și rău, între necazuri și bucurii. Urmărind și mai bine văzduhul, mi se redau trăsături omenești, sentimente diferite îmi sunt expuse, precum iubirea, ura, invidia, gelozia, lăcomia, tristețea, indiferența, fericirea, ipocrizia. Și parcă toată această derulare  mă face să simt o ușoară stare de repulsie față de vremea de afară, față de acest anotimp care parcă încearcă să se prefacă. Curioasă asemănare, între fenomene ale naturii și firea umană. Ar mai fi multe de spus despre starea pe care o aveam în această după-amiază, dar cred că mai multe descrieri nu și-ar avea rostul. Cine știe, poate că am descoperit un mecanism de acționare a memoriei care l-ar fi făcut invidios și pe Marcel Proust, însă acum scopul meu este acela de a vă face să înțelegeți ce caut eu pe acest blog și ce așteptări ar trebui să aveți de la Claudiu Năstase.

            Întotdeauna am știut că sunt o fire contemplativă, dar parcă niciodată nu mai lăsasem reveria să pătrundă nestingherit în încăperea mea, ca acum câteva ore în urmă.  mi s-a mai spus că sunt visător, că privesc cu oarecare detașare chestiuni din viața de zi cu zi, că am un alt stil, poate neconvențional, de a privi problemele considerate, de către societate, esențiale. Felul meu de a fi m-a îndemnat să vreau să cunosc cât mai mult. Mi-a plăcut să citesc și încă este una dintre activitățile obișnuite, ce mă ajută în permanență să dobândesc lucruri care se dovedesc utile. Simt că am început puțin cam dramatic descrierea mea și cred că ar trebui să schimb puțin tonul, din teama de a nu vă face pe cei care încă nu mă cunoașteți să credeți că mi-am petrecut cei 23 de ani într-o bibliotecă. Am știut ce înseamnă joaca și copilăria lipsită de griji, am lăsat mai mereu timp să urmăresc un meci de fotbal, să ies prin oraș noaptea, să îmi mai las mintea purtată de valul adolescent și să gust din plin petrecerile și practicile din timpul facultății. Și încă mă mai aflu la vârsta tinereții. Adevărul ar trebui să fie mereu calea cea mai bună și suntem oameni, deci inevitabil avem slăbiciuni și greșim, iar cunoașterea poate implica și aspecte negative.

            Cred că ar trebui să trec la subiect, întrucât observ modul în care încep să apară rânduri peste rânduri, iar mie nu mi-a plăcut niciodată să creez cantitate, mereu am căutat să îmi îmbunătățesc randamentul, încercând să ofer lumii un mesaj cât mai pătrunzător, de calitate, fără detalii de prisos. E o adevarată dramă cu care se confruntă unii oameni învățați, aceea de a nu reuși să expună corespunzător ceea ce gândesc, apărută poate din tentația de a da cât mai mult cu putință, neglijând astfel ceea ce cititorii sau ascultătorii au ca așteptări. Neplăcerea unei astfel de situații constă în două elemente: primul dintre acestea se va afla mereu sub semnul neclarității, pentru că publicul nu va știi într-adevăr de ceea ce ești capabil,  în numeroase cazuri fiind vorba despre o capacitate mai mare, care însă nu este valorificată prin discurs, iar cel de-al doilea element este destul de clar, pentru ei vei rămâne omul care i-a plictisit și care i-a făcut să se piardă în detalii. Țin să precizez că domeniile cărora voi urma să dedic conținutul acestui blog nu sunt chiar prietenoase, fiind în sine subiecte ce par predispuse la atragerea monotoniei, în cazul în care nu reușești să meșterești unele cuvinte și moduri de exprimare, care să le facă atractive. Sunt preocupări ce nu prea mai beneficiază de atenție în vremurile noastre, mai ales în rândul tinerilor. Într-o lume în care există atât de multe moduri de a-ți petrece timpul liber, din ce în ce mai puțin tentantă devine ideea de a citi o carte, de a vizita un muzeu, o galerie de artă, de a merge la teatru, de a fi interesați de cultură în general. Totuși, în ultimul timp, mai observ uneori, fie la metrou, prin parcuri sau în alte locuri, oameni care citesc cărți, semn că această situație s-ar putea afla în curs de ameliorare. Poate că se va ajunge într-o zi la un stadiu în care nu vom mai permite ca tehnologia să ne ocupe cea mai mare parte din timpul liber. Firește, am vorbit doar de unul dintre factori. Există, din păcate, și oameni pentru care citirea unei cărți nu depinde de alegerea lor, oameni care se nasc fără să aibă acces la educație. Pentru aceștia, de departe cel mai important aspect este traiul de pe o zi pe alta.

             Această pagină se adresează atât publicului avizat și pasionat de ceea se va scrie aici, cât și celor care doresc să fie inițiați pe această cale. De asemenea, nu cred că problematicile abordate vor ridica mari restricții de vârstă, cu precizarea că mi-ar plăcea ca impactul major al activității mele să fie îndreptat spre grupul tinerilor, în special cei din licee și facultăți, tineri care încă nu au ajuns la vârsta pe care o am eu. Firește, orice om, indiferent de vârstă, care urmărește și ia în considerare ceea ce se scrie, reprezintă un câștig. În articolele mele, voi aborda teme legate de literatură, despre cărți și autori ce consider că ne pot influența ca oameni. Cred că pe acest domeniu se va concentra o bună parte din activitatea mea. Intenționez să mai scriu câte ceva și despre artă, filosofie, pictură.  De asemenea, cum îmi doresc să rămân fidel și vocației mele, pentru care mi-am sacrificat mai mult decât cei trei ani și jumătate petrecuți la facultate, voi mai include și scrieri despre civilizații, despre oameni și regiuni,  inspirate din călătoriile pe le-am avut atât în țară, cât și în străinătate și din cele pe care urmează să le fac, poate chiar și din spațiile în care nu voi ajunge în viitorul apropriat, bazându-mă doar pe cunoștințele acumulate de-a lungul timpului din cărți și atlase.

           Și acum aveți dreptul să îmi puneți o întrebare normală: De ce, care este importanța? Răspunsul vine de la lumea care ne înconjoară, de la toate grijile și neplăcerile pe care le viața de zi cu zi le poate provoca, de la locul de muncă, școală, televizor, politică, bani, educație, sănătate, muzică, rețele de socializare, până la relația cu alți oameni. Astfel, cărțile nu se dovedesc utile doar pentru a-ți îmbogăți vocabularul și pentru a înlesni ușurința exprimării și a scrierii, ci reprezintă chiar un remediu, o detașare față de ceea ce poate fi mai mult sau mai puțin abject. Fără îndoială, se întâmplă ca societatea să ne ofere mostre din așa ceva, iar aici vă las pe fiecare să decideți dacă forma potrivită a adverbului în acest context este "uneori" sau "deseori". În final, totul se poate reduce la educație. Un om educat, cu un anumit bagaj de cultură, devine mai puternic în gândire, este mai greu de controlat, știe să facă mai bine diferența între bine și rău, util și inutil, adevăr și fals.

            Vă urez bun venit pe pagina mea și nu pot decât să sper, că ceea ce voi scrie de acum încolo, va fi cel puțin la nivelul așteptărilor pe care le aveți în acest moment.