O vară bucureșteană

Succesiunea anotimpurilor în România a oferit întotdeauna momente memorabile. Poate fi considerat un adevărat privilegiu prezența celor patru sezoane distincte, iar verile călduroase reprezintă episoade inedite, mai ales când sunt trăite în singura metropolă a țării, București, unde atmosfera sufocantă pare să cunoască un apogeu la nivel național.

Bucureștiul rămâne încă un oraș discutabil în ceea ce privește calitatea sa de capitală. Nu se poate afirma că beneficiază de o poziție centrală în cadrul țării, unde s-ar putea ajunge cu ușurință din orice punct. S-a dezvoltat considerabil fără să aibă parte de ieșire la mare sau acces la o cale navigabilă de importanță. Se află în partea sudică a Câmpiei Române, mai exact în Câmpia Vlăsiei, într-un ținut ce are ca principal atu prezența solurilor de mare fertilitate. Nu întâmplător se practică agricultura în zona limitrofă, iar ceva mai departe, în direcția răsăritului, până în apropiere de cursul Dunării, începe să se întindă Bărăganul, cu un statut deosebit în această privință, mai ales în perioada socialistă, când a pătruns în credința populară sub numele de grânar al României.  

Fără să aibă legătură directă cu agricultura, fiind doar o piață de desfacere și consum a produselor agricole, Bucureștiul a resimțit într-o bună măsură influența acesteia . În urmă cu aproape două secole, Câmpia Română își pierdea aproape toate suprafețele împădurite, în detrimentul agriculturii, care s-a dovedit totuși o afacere foarte bună, poate cea mai rentabilă distrugere voită ce a avut loc pe teritoriul țării noastre. Lemnul s-a vândut bine, pământul a fost roditor, încât se presupune astăzi că au existat vremuri în care România reprezenta sursă de hrană pentru alte țări europene. A dispărut însă ceea ce se cunoștea din paginile de istorie sau din povești drept Codrii Vlăsiei, unde s-au desfășurat bătălii și ce aveau ca rol nu doar refugiul haiducilor din calea poterii, ci și apărarea unui oraș ca București în calea potrivniciei naturii. Pentru că această câmpie are în componență și o rocă numită loess, responsabilă de așa numitul praf pe care îl generează și care, cu ajutorul vântului, este transportat nestingherit. Mai mult decât atât, există și o termodinamică nefavorabilă ce face ca Bucureștiul să se afle expus unor mase de aer, care aduc uscăciune vara, în timp ce iarna își face aici simțită prezența crivățul, vântul de origine siberiană care creează probleme în timpul ninsorilor abundente și dă impresia unor temperaturi mult mai scăzute față de cele reale. Pe lângă lipsa vegetației, unde Bucureștiul se află sub limitele normale, antropicul se manifestă prin frecvența ridicată a traficului rutier, concentrarea unor noxe de proveniență industrială în aer, căldura captată de construcții și aglomerația, ce transformă capitala țării într-un oraș aproape impracticabil în timpul zilei, pe durata verii.

O vară ce se anunță fierbinte se află doar la început. În miez de noapte, se întâmplă ca zăpușeala de afară să fie mai accentuată față de cea din încăperi, fenomen intrat în uzanță sub termenul de noapte tropicală. Ziua, arșița tinde să schimbe starea solidă a materialelor, de unde vin și remarcile oamenilor în legătură cu asfaltul, care pare că s-ar topi sub picioare. Căldura se înfățișează ca o prezență, una sâcâitoare, având parcă ceva bacovian în ea. Trecând granițele literare ale țării, Albert Camus scria în romanul Străinul despre un individ Meursault, care își motivează o crimă pe seama căldurii insuportabile, mărturisind că l-a determinat să apese de cinci ori pe trăgaciul revolverului. Până și un asemenea caz aparent scandalos și fără sens începe să devină plauzibil pentru orice pieton care așteaptă preț de câteva zeci de secunde la semafor în București, într-o zi toridă, sub soarele arzător. Și într-adevăr, pare să existe o legătură între gradul de disconfort termic și iritabilitatea oamenilor. Deși nu s-ar putea spune că orașul este lipsit vreodată de incidente, parcă mai des se întâmplă în asemenea zile să observi oameni care se manifestă zgomotos, cursa de pătrundere în mijloacele de transport devine mai acerbă, în timp ce cuvintele mai puțin generoase care circulă pe stradă sau în trafic vin cu o frecvență mai mare. Frustrarea poate fi pusă și pe seama faptului că o mare parte dintre activitățile productive se desfășoară în intervalul contraindicat. Deplasarea la ghișeu și statul la cozi la orele după amiezii au ajuns momente obișnuite, episoade ce îi determină pe cetățeni să se simtă cumva prizonieri ai marelui oraș, pe care l-ar părăsi în astfel de perioade, în caz că nu ar fi condiționați de alți factori.

Sfârșitul caniculei nu se traduce neapărat prin încetarea problemelor cu care se confruntă Bucureștiul. Anotimpul cald va cunoaște și alte forme, odată cu ploile torențiale și vijeliile de scurtă durată ce depășesc rezistența echipării tehnice. Deja când te referi la Doamna Ghica, primul gând nu se mai îndreaptă spre vechea familie nobilă, ci spre acea parte a orașului care se inundă după fiecare ploaie de vară. După încheierea verii, atenția se va îndrepta spre următoarea confruntare a orașului, cu viscolele iernii, ce reușesc să paralizeze traficul pe unele artere de circulație, pe când topirea zăpezilor reprezintă o nouă provocare, pentru pietoni în special, când trecerea dintre trotuar și stradă se transformă într-o suprafață lacustră. 

În ciuda tuturor aspectelor sumbre cu care se regăsește Bucureștiul, rămâne un oraș interesant, cu numeroase locuri a căror frumusețe este incontestabilă. În plus, nu se poate spune că iese mult din peisaj față de celelalte orașe ale României, în special față de cele din sud și est, fiind doar capitala unei țări ce se confruntă cu dificultăți asemănătoare, unde trenul poate să întârzie atât vara, cât și iarna, fie că vine de la munte sau câmpie, unde apa băltește după ploaie, iar căldura aduce pagube infrastructurii. Există multe aspecte de îndreptat, însă primul și poate cel mai important pas în soluționarea acestora constă în acceptarea situației reale și a adevărului, ce uneori poate fi destul de crud.

Sursa foto: www.hotnews.ro

România și paradoxul începutului de Euro

Orice alt subiect abordat s-ar dovedi inutil în această zi, când gândurile majorității cititorilor se îndreaptă spre momentul de la ora 19, când România înfruntă Elveția, în cel de-al doilea meci de la Campionatul European de fotbal.

De astăzi se dă startul unei noi runde din faza grupelor, după o etapă în care jocul s-a disputat sub semnul echilibrului, iar fotbalul a fost ceva mai sărac în goluri ca la alte începuturi de ediții. Rămâne senzația că meciul Franța – România a fost printre cele mai atractive, echipa noastră reușind să se ridice la înălțimea adversarei sale, diferența fiind făcută de execuția de excepție a lui Dimitri Payet, probabil unul dintre candidații la golul turneului.

Rezultatele de până acum au fost în mare parte cele așteptate, în sensul că aproape toate  favoritele au reușit să se impună. Alături de Franța, marile pretendente la trofeu în viziunea specialiștilor, Germania și Spania și-au câștigat meciurile, ce e drept, nu fără greutăți. Victorii au obținut și Elveția, Țara Galilor, Polonia, Croația în fața unor formații mai slab cotate. Anglia a fost egalată de Rusia la ultima fază, ceea ce consemna prima surpriză, la capătul unui meci ce a captat mai mult atenția prin disputele de pe străzile din Marsilia, între ruși, englezi și localnici. Am văzut o echipă puternică a Italiei, ce pare să redevină o amenințare, după ce i se subestimase inițial potențialul. Deși nu mai are numele de altădată, a reușit să învingă clar Belgia, o altă combatantă la trofeu, echipă cu individualități remarcabile, dar care a fost dezorientată și lipsită de idei clare în joc. Portugalia s-a văzut aseară egala Islandei, rezultat ce poate figura ca unul neașteptat, ținând cont de istoria fotbalistică a celor două țări, însă deja nu mai surprinde pe nimeni țara nordică, care a învins în preliminarii Olanda în ambele meciuri. De departe, cel mai interesant rezultat de până acum rămâne cel al Ungariei. Cea mai ieftină echipă a turneului, conform transfermarkt, a învins o selecționată promițătoare a Austriei, cu scorul de 2-0. Echipa maghiarilor, pentru care românii și-au exprimat regretul la aflarea veștii că nu le mai poate fi adversară în grupe, se dovedește astfel o formație destul de redutabilă, iar succesul de ieri a fost cumva anticipat de victoria dublă de la baraj contra Norvegiei, unde plecau de asemenea cu a doua șansă.

Debutul campionatului european, care a înfățișat unele momente de fotbal monoton, cât și slăbiciuni din partea unor echipe cu pretenții, evoluții șterse ale unor jucători de valoare incontestabilă, toate acestea par să  reabiliteze în sens pozitiv imaginea naționalei noastre. Echipa neînvinsă a României din preliminarii, criticată și chiar detestată la un moment dat, pare să fi reintrat în inimile fanilor după o înfrângere. Și asta pentru că lumea a văzut angajament din partea jucătorilor, nu am încercat să ucidem fotbalul, ne-am creat ocazii, am fost conduși, am revenit, dar până la urmă am plecat învinși. Finalul meciului cu Franței a scos însă la iveală și un scenariu care s-a mai derulat și la alte evenimente sportive unde au fost implicați românii și pe care suntem nevoiți să îl acceptăm, ca și când ar face parte din genetica noastră. De multe ori am spus o vorbă, că am jucat ca niciodată, dar că am pierdut ca întotdeauna.

Momentul Franța a devenit deja istorie, iar tricolorii se concentrează acum pe ultimele două meciuri din grupă, unde își propun să obțină măcar 4 puncte, ce pot asigura calificarea în fazele eliminatorii. Dorință ce se justifică de altfel, nu doar datorită atitudinii noastre din primul joc, ci încurajator este și nivelul la care se află viitoarele adversare în prezent. Elveția, echipă superioară nouă din punct de vedere valoric, dar net inferioară Franței, a arătat unele slăbiciuni și nesincronizări în primul meci, când a învins la limită o echipă a Albaniei ce a evoluat aproape un ceas cu un om în minus. De cealaltă parte, debutanții albanezi, deși au dovedit spirit de luptă și au fost aproape de egalare în ultimele minute ale partidei, dau impresia unei echipe rudimentare, cu mici excepții care se remarcă, pentru care Euro pare să fie o pălărie mult prea mare, dovedind într-un fel și contribuția importantă pe care a avut-o tribunalul la această calificare, după un meci câștigat la masa verde contra Serbiei. Însă toate aceste limitări ale Albaniei încep să vină de acum încolo în avantajul echipei noastre, chiar și în perspectiva unei confruntări teribile cu Franța, unde gazdele își doresc să îndrepte imaginea ștearsă din primul meci printr-un succes cât mai convingător.

România se pregătește și ea de confruntarea cu Elveția, la Paris, în meciul în care tricolorii promit victoria și unde nu mai concep un rezultat mai slab decât cel de egalitate. Dincolo de orice deznodământ al meciului, participarea la campionatul european trebuie savurată, nu doar pentru prezența la acest spectacol, dar și datorită faptului că măcar pentru două ore, începând astăzi cu ora 19, toate grijile cotidiene, legate de carieră, bani, politică sau alte domenii, vor fi în mare parte uitate și trecute pe un plan secund, iar atenția, inclusiv a celor care nu urmăresc fotbalul în mod obișnuit, se va îndrepta spre evoluția naționalei României.

Constanța, nu lăsa Farul să se stingă...

La mijlocul unei săptămâni ce se află sub semnul fotbalului, în așteptarea primului meci de deschidere din istoria naționalei României la un turneu final, contra Franței, atenția s-a abătut pentru o perioadă de la problemele din campionatul intern. O ligă cu o identitate tot mai neclară, în care se pierd denumiri, sigle sau palmaresuri, iar noțiunile uzuale par să fi devenit cele de tribunal, insolvență sau faliment. Conceptul de echipă de tradiție este pe cale de dispariție, se nasc echipe de ocazie, cu o existență efemeră, ce sunt apoi înlocuite de altele, ce vor avea probabil la un moment dat aceeași soartă. În ultimii ani, și-au găsit sfârșitul cluburi de mare însemnătate pentru fotbalul românesc. Norii negri au început să se adune și deasupra Constanței, unde Farul, echipă aflată în suferință, pare să fie astăzi mai aproape ca oricând de capătul drumului.

Într-un oraș în care sportul, în general, a devenit aproape inexistent, unde au murit recent ramuri ale sale ce au adus mari performanțe, precum binecunoscuta echipă de handbal masculin HCM Constanța, dar și voleiul, alături de rugby. În mod oarecum paradoxal, tocmai fotbalul, un sport ce necesită mai mult suport financiar ca celelalte, încă se mai menține în viață, în ciuda unor condiții mai mult decât dificile. Aflată de șapte ani în eșalonul secund, desființarea Farului din Constanța pare să rămână o chestiune de timp, în absența producerii unor schimbări majore în viitorul apropiat. 

Cine suntem

• Echipă fondată în anul 1949, prin fuziunea a două echipe, sub numele de Locomotiva Constanța;
• În 1958, apare pentru prima oară sub denumirea actuală, Farul Constanța;
• Farul a petrecut 42 de sezoane în Liga I de-a lungul istoriei sale, ocupând locul al 11-lea după numărul de puncte obținute;
• De 4 ori câștigătoare a ligii secunde;
• Cele mai mari performanțe până în prezent sunt calificările din finalele Cupei României (2005) și Cupa Uefa Intertoto (2006);

De ce Farul?

La începutul anilor 2000, Farul încă beneficia de o importantă susținere, nu doar de la Constanța, ci și dinspre Medgidia, Mangalia sau alte locuri ale județului. Chiar și cei care erau fani ai echipelor din capitală purtau un respect pentru acest nume, cel al echipei fanion a Constanței, cea mai de succes poveste din fotbalul dobrogean.

Vestea retrogradării de după meciul de la Onești din ultima etapă a sezonului era primită cu tristețe și regret. În acel an fatidic 2000, în care lupta pentru salvare a fost mai crâncenă ca oricând, tocmai Farul cădea în liga secundă, în condițiile în care depindea numai de ea și avea nevoie de cele 3 puncte din disputa cu o echipă deja retrogradată, pentru a nu sta la mâna altor rezultate. Se termina însă 2-1 pentru FC Onești (după 0-1 la pauză), iar Farul părăsea prima scenă. Rezultase astfel un scenario puțin probabil, în poate cea mai suspect etapă din campionatul intern, cu numeroase întoarceri de scor, acuzații împotriva unor jucători care nu și-ar fi apărat corect șansele, cât și zvonuri cu privire la unele sume care ar fi circulat la Constanța și Onești dinspre Brașov și București. Nici astăzi nu se știe ce s-a întâmplat în acea zi de 10 mai.

Din fericire, Farul avea să petreacă un singur an la matineu, iar în 2001 reușea promovarea, la capătul unui baraj de poveste contra celor de la FCM Bacău. După 2-1 pentru Farul la Constanța, a urmat returul de la Bacău, partidă netelevizată, ce a putut fi ascultată doar la radio. În asemenea condiții, se anticipa o victorie clară a echipei gazdă. Pe un stadion arhiplin ocupat de băcăuani, în care toate elementele păreau potrivnice pentru constănțeni, la un moment dat conduși cu 2-0, Farul reușea să triumfe după loviturile de departajare. Pe cât de dramatică și realizată în circumstanțe dubioase a fost înfrângerea de la Onești, pe atât de entuziasmantă și surprinzătoare avea să fie câștigarea barajului și implicit revenirea în prima ligă.

Momentele de glorie

Farul revenea în prima ligă și avea un prim sezon dificil, în care menținerea în primul eșalon a depins de un nou baraj, câștigat, adversara fiind FC Baia Mare . Au urmat doi ani în care echipa a fost una de parte inferioară a clasamentului, fără să aibă însă emoții mari la retrogradare. Sezonul 2004 – 2005 avea să fie însă începutul unei perioade de glorie din istoria Farului, culminată cu o calificare în finala Cupei României, pierdută în fața celor de la Dinamo, până în prezent cea mai mare performanță a clubului de la malul mării. Conduși de tehnicianul Petre Grigoraș (supranumit în acea perioadă cel mai tare din oraș) marinarii reușeau un sezon de excepție, în care învingeau la Constanța pe Dinamo, Rapid și Steaua și se clasau la final pe locul 5.

Echipa Farului din finala Cupei României din anul 2005 (G. Curcă, C. Pașcovici, L. Mihai, I. Barbu, D. Todoran, R. Farmache, A. Senin, F. Lungu, M. Guriță, V. Cristocea, C. Șchiopu) - foto www.sportsudest.ro

În sezonul următor, Farul se întărea cu mai mulți jucători care au dat randament la echipă, precum Tibor Moldovan, Iulian Apostol sau Claudiu Voiculeț. Locul lui Grigoraș era luat de sârbul Momcilo Vukotic, care a menținut echipa în partea superioară clasamentului. Cea mai frumoasă perioadă din istoria recentă a clubului a însemnat totodată și o dezamăgire, dat fiind că momentul de apogeu al Farului a coincis cu niște timpuri în care prima divizie românească se afla la un nivel foarte bun, când s-a ajuns la performanța de avea un sfert de finală de Cupa Uefa disputat între Steaua și Rapid. Fără îndoială, o echipă precum cea a Farului din urmă cu 10 ani poate că s-ar fi luptat la titlu în Liga I a zilelor noastre, ce se confruntă cu o criză fără precedent, manifestată atât în plan fotbalistic, cât mai ales financiar, în care s-a ajuns la situația de a trimite în Europa reprezentate clasate pe locurile 7 și 8. Rămâne acest regret că echipa Farului nu s-a calificat în vreo grupă din competițiile europene, având să cunoască Europa doar prin intermediul Cupei Uefa Intertoto, care nu mai există în prezent, unde o victorie la Constanța contra francezilor de la Auxerre nu era suficientă pentru calificarea mai departe în Cupa Uefa.

Declinul Farului

După momentul Auxerre din 2006, avea să urmeze și decăderea Farului. Dintr-o formație redutabilă, echipa constănțeană începea să revină la acel statul de echipă de a doua jumătate a clasamentului. O serie de acțiuni greșite, campanii slabe de transferuri, însoțite de ratarea unor oportunități, au constituit cauzele acestei transformări. După plecarea lui Vukotic, se spunea că ar fi destul de aproape aducerea lui Dan Petrescu ca antrenor la echipă. Negocierile au eșuat însă, Petrescu ajungea la nou - promovata Unirea Urziceni, echipă cu care mai târziu devenea campion al României, în 2009. În contrast, la Farul era instalat în funcție la acel moment Ion Marin, antrenor cu care echipa noastră retrograda în liga secundă în același an.

După aceea, clubul a început să traverseze o pantă descendentă. Dintr-o echipă ce pornea ca favorită la revenirea imediată în Liga I, s-a ajuns la situația de anul trecut, când Farul a evitat retrogradarea în Liga a III-a, ce ar fi fost pentru prima dată în istoria sa, doar grație faptului că alte echipe s-au retras din campionat.

Cum s-ar mai putea redresa Farul?

În primul rând și mai presus de toate, are nevoie de spectatori. De mulți spectatori. Au apus de mult timp acele vremuri în care constănțenii erau avizi după fotbal și ocupau până la refuz stadionul Farului. Nici măcar în era lui Grigoraș, când echipa juca un fotbal de calitate și avea rezultate, asistența nu prea depășea 5000 de spectatori la un meci, iar stadionul devenea arhiplin numai atunci când veneau aici Steaua și Dinamo. Din 2009 până astăzi, de când echipa a retrogradat, media spectatorilor nu cred că depășește numărul 300.

Situația din fotbalul constănțean este un caz particular al crizei cu care se confruntă orașul pe mai multe planuri, manifestată prin abandonarea tradițiilor și valorilor locale. Așezare milenară, cu origini din perioada antică, ce insă nu reușește să își conserve nici măcar embleme din timpuri mai apropiate de ale noastre, ilustrativă devenind în acest sens imaginea Cazinoului.

În mentalitatea occidentală, s-a dezvoltat o cultură fotbalistică ce înclină spre păstrarea echipelor de tradiție, ce încurajează o atitudine de patriotism local. Iar exemple nu vin doar din acele societăți care par mult prea evoluate pentru a se face comparații , precum Marea Britanie sau cazul Borussiei Dortmund din Germania, echipă salvată de fani. Până și într-o Italie sudică, jumătatea marginalizată, săracă și măcinată de corupție a peninsulei, s-a reușit salvarea unui mare brand, Napoli, care avea să traverseze în mai puțin de 15 ani un drum ca de la paradis spre infern, de la strălucirea unei echipe din care făcea parte Maradona până la falimentul și retrogradarea în Serie C, din anul 2004. Astăzi, Napoli se află din nou în elita fotbalului continental și se pregătește de un nou sezon în Liga Campionilor. Printre detaliile fără de care poate nu ar fi fost posibilă această renaștere a clubului napoletan se numără sprijinul fanilor. Suporterii au continuat să umple arena San Paolo, la meciuri de liga a treia, rezultând asistențe record de peste 50 de mii de fani. Este dovada celui mai simplu mecanism prin care un suporter își poate ajuta echipa, atât financiar, cât și moral, prin plata unui bilet la un meci de acasă. Este unul din lucrurile ce ar putea menține și un club ca Farul pe linia de plutire, în cazul în care se va reuși evitarea falimentului. Perspectivele par să fie și mai sumbre începând de acum, în condițiile în care se va adopta un nou format al ligii secunde, cu o singură serie de 22 de echipe, din toată țara. Ceea ce ar presupune numeroase deplasări lungi și costisitoare până la Timișoara, Arad, Oradea sau Satu – Mare.

Atragerea unor investitori suficient de puternici ar putea să depindă în mare măsură și de gradul de afecțiune al localnicilor față de echipă. Este dificil să găsești motivație pentru a salva o echipă, ce are tradiția de partea sa, dar pentru care comunitatea nu manifestă interes. Farul are în prezent un grup restrâns de suporteri exemplari, care susțin echipa în toate meciurile, inclusiv în deplasări. Au existat și incidente, așa cum se întâmplă la majoritatea grupărilor ultras, însă acești oameni au făcut mult bine Farului și încă încearcă să găsească soluții pentru evitarea unui dezastru. Cu toate acestea, este dezamăgitor faptul că într-un oraș precum Constanța, de aproape 300 de mii de locuitori, reședinta unui județ considerat la un nivel bun al dezvoltării economice, sunt numai 100 – 200 de oameni care vin frecvent la meciurile de acasă.

Ar putea Constanța să susțină o altă echipă?

Răspunsul îl oferă imaginea de mai sus, care transmite un mesaj, devenit deja slogan: "În Constanța, doar Farul contează!". Viitorul, echipa cu reședința la Ovidiu, înființată în urmă cu câțiva ani de Gheorghe Hagi, reprezintă un proiect interesant, ambițios, în care s-au investit bani, timp și efort. Însă această nouă apariție nu poate înlocui o echipă cu istorie și renume la nivel local. Mai mult decât atât, susținătorii clubului fanion al Constanței cunosc faptul că evoluția Viitorului a corespuns cu prăbușirea Farului, în perioada când cel supranumit "Regele fotbalului românesc" a pus bazele unei noi echipe cu jucători aduși din curtea formației la care își începea cariera în fotbal.

Care sunt perspectivele?

Viață ar putea să existe și după faliment, în cazul în care există și voință. Desigur, mult mai fericită, dar în același timp puțin probabilă, ar fi varianta sosirii unui acționar dispus să preia și datoriile pe care le are clubul în momentul de față și să existe ambiții pentru promovare. Pe de altă parte, privind situația ultimilor șapte ani, experiența ligii a doua a fost de-a dreptul chinuitoare pentru Farul. Am urmărit cum promovează din seria noastră echipe ca Victoria Brănești, Concordia Chiajna, Viitorul sau Voluntari. Am suferit înfrângeri umilitoare împotriva unor formații înființate după anul 2000. În acest timp, la Timișoara, adevărata Poli a reușit în liga secundă, după ce a pornit din a 5-a. Este și cazul celor de la UTA Bătrâna Doamnă, care dispută acum barajul pentru promovarea în Liga I.

În sezonul viitor, dacă echipele vor reuși să reziste financiar, liga secundă este pe cale să ofere nume mult mai spectaculoase față de cele din Liga I. Astfel, nu este de mirare că am ajuns să urmărim o primă ligă a tribunelor goale, dacă în urmă cu un deceniu, alături de Farul Constanța, se întreceau în competiție echipe ce merită enumerate, precum: Universitatea Craiova, FC Argeș, FC Brașov, U Cluj, Oțelul Galați, Petrolul Ploiești, Poli Timișoara, UTA, FC Bihor, Apulum Alba Iulia, Gloria Bistrița, Ceahlăul Piatra Neamț sau FCM Bacău. Sunt nume de formații care au dispărut sau care se află în prezent în situații foarte dificile. 

Nu poate exista o formulă mai potrivită de a încheiere, în afara acestei imagini din timpul meciului Farul – Rapid, scor final 1-0, din sezonul tocmai încheiat al ligii secunde, ce ilustrează întocmai situația dificilă a clubului din ultimii ani, dar și speranța fanilor că într-o zi soarele va răsări din nou la malul mării.

Surse fotografii: FC FARUL Constanta 1920

                           Farul Spirit

                           www.sportsudest.ro