Călători în Transilvania - Aplicația practică a Facultății de Geografie din București

În urmă cu mai multe zile, studenții de la Facultatea de Geografie, specializarea Planificare Teritorială, master anul I, respectiv anul II licență, împreună cu un grup format din profesorii îndrumători, au pornit într-o aplicație practică în țară, în Transilvania, pe traseul București – Brașov – Târgu Mureș - Cluj – Napoca – Alba Iulia. Ceea ce presupune o asemenea practică de specialitate, în baza unor descrieri și fotografii de pe traseu, se poate vedea în rândurile ce urmează.

Ziua 1 – S-a plecat din București, din fața Parcului Operei. Pe parcursul traseului, s-a traversat municipiul Târgoviște, iar prima oprire a fost în apropiere de Câmpulung, la mausoleul de la Mateiaș. Drumul a continuat prin culoarul Rucăr – Bran, după care s-a vizitat cetatea de la Râșnov, unde un ghid reprezentant al primăriei a vorbit despre istoria fortificației, cât și despre dezvoltarea orașului din ultimii ani, realizată în mare parte prin atragerea fondurilor europene. Itinerariul primei zile se sfârșea la Brașov, când timp de aproape două ore, studenții au urmărit într-un amfiteatru Universității Transilvania, prezentări în legătură cu județul. Primul actor a fost directorul Administrației Parcului Național Piatra Craiului, care a descris modul în care se gestionează această arie protejată, cât și elementele care îi conferă unicitate, speciile endemice și peisajele inedite prezente aici. Apoi, un domn profesor al facultății a discutat despre dezvoltarea orașului Brașov și a zonei metropolitane, evidențiind unele aspecte favorabile, precum buna organizare în selectarea deșeurilor la nivel local și promovarea turistică. Au fost expuse pe urmă și punctele slabe, principala problemă în viziunea brașovenilor fiind lipsa unui aeroport, atribuind vina autorităților de la București, care ar impune constrângeri și limitări în dezvoltarea Brașovului. De asemenea, s-au precizat și consecințele nefaste ale distrugerii unor clădiri de patrimoniu industrial, precum întreprinderea aeronautică de la Ghimbav sau unități ale uzinei Tractorul, în locul cărora s-a construit un centru comercial, cel mai mare ca suprafață din Transilvania.

Culoarul Rucăr - Bran, vedere spre Munții Bucegi

Studenții, în timpul prezentării cetății Râșnov

Orașul Râșnov, văzut din cetate

Ziua 2- Pornind de la Brașov, ziua avea să se încheie în apropiere de Târgu Mureș. Prima destinație a fost localitatea Viscri, cunoscută pentru vizitele frecvente pe care le face aici prințul Charles de Wales. S-a vizitat cetatea fortificată, iar studenții au fost invitați în interiorul bisericii evanghelice, inclusă în patrimoniul UNESCO, pentru o prelegere în legătură cu satul și cetatea. Conform celor spuse, din cei aproximativ 400 de locuitori din Viscri, 80 sunt români, 16 germani, iar restul aparțin etniei rrome. Biserica săsească surprinde prin simplitate, fiind lipsită de picturi somptuoase, majoritatea fiind realizate la acea vreme de țărani ai locului. În interior, predomină lemnul ca material de construcție și interesantă este orânduirea ce se obișnuia în timpul slujbelor, cu femeile și copiii care ocupau locurile din centru, de pe bănci, iar bărbații stăteau la margine, gata oricând să apere cetatea în cazul atacurilor. Părăsind această localitate cu aer medieval, în care timpul pare să stea în loc, studenții au ajuns în comuna mureșeană Saschiz, unde o asociație a prezentat câteva aspecte din stilul de viață al localnicilor, cât și despre vizitele străinilor de care beneficiază, valorificând dorința oamenilor de a cunoaște experiența unui trai în aceste condiții. Următoarea oprire a fost la Sighișoara, impresionanta cetate medievală de pe Târnava Mare, ajunsă deja simbol al Transilvaniei, unde programul a fost de bună voie, majoritatea optând pentru o pauză de masă. S-a stat peste noapte în localitatea Ungheni, situată la circa 12 km vest de Târgu – Mureș, unde condițiile de cazare au fost superioare față de cele din orașe.

Cetatea fortificată Viscri

Satul Saschiz, Mureș

Ziua 3 – A fost mai scurtă ca celelalte, organizată în așa fel încât studenții să ajungă mai devreme la destinația din acea seară, Cluj – Napoca.  O singură oprire a fost în această zi, la Târgu – Mureș, la sediul Facultății de Geografie a Universității Dimitrie Cantemir, unde s-a discutat despre dezvoltarea și planul orașului. S-a mai stat în centrul orașului, timp de aproape două ore. De aici, s-a ținut drumul drept până la Cluj, unde studenții au avut timp să viziteze obiective precum Piața Unirii, centrul istoric al orașului, cele două catedrale, ortodoxă și catolică, cât și zona Belvedere, la Cetățuie, care oferă o priveliște superbă spre oraș.

Piața Unirii, Cluj - Napoca

Clujul, văzut de pe dealul Cetățuii

Ziua 4 – După o noapte în orașul de pe malul Someșului Mic, s-a plecat devreme, străbătând la vest de Turda, în Apuseni, valea Arieșului, o zonă cu o peisagistică de excepție. S-a ajuns la Roșia Montană, așezare puternic afectată în ultimii ani, unde s-a vizitat mina, coborând pe un plan înclinat ce duce la o adâncime relativă de circa 50 de metri, în condiții de umiditate și cu un tavan ce măsoară pe alocuri și 1,5 metri înălțime. Ghidul a vorbit cu un asemenea patos pe parcursul vizitei, încât îți puteai imagina cum arăta această zonă în perioadele de glorie, când se spune că romanii au cărat din Dacia aur de la Roșia Montană, din care au bătut monede și au înfrumusețat construcțiile realizate la acea vreme. De asemenea, a mai menționat faptul că circulă multe lucruri lipsite de adevăr în presă și televiziune, în legătură cu situația din acest loc. În viziunea acestuia, aspectul cel mai important de valorificat este tradiția milenară pe care extracția aurului o cunoaște în Munții Apuseni, prin utilizarea unor tehnici de o precizie și ingeniozitate incredibile pentru acele timpuri, unele modalități ale procesului de prelucrare rămânând sub semnul misterului și în ziua de azi.

Roșia Montană

Intrarea în mină

După Roșia Montană, studenții ajungeau într-un loc ce avea să rămână în topul preferințelor, anume localitatea Ciugud, situată pe malul Mureșului, la sud de Alba Iulia. Aici s-a oferit probabil cel mai bun exemplu în ceea ce privește dezvoltarea locală a unei localități din România. La căminul cultural din satul Drîmbar, primarul comunei a vorbit despre evoluția acesteia. În anul 2000, după ce câștiga alegerile, Ciugudul era un sat al cărui nivel de dezvoltare părea că este în urmă cu un secol, ce îi oferea ca moștenire doar o datorie de câteva sute de mii de lei. Astăzi însă, comuna s-a transformat radical, fiind la standarde europene. Creștere continuă a populației pe seama migrațiilor, facilități în toate locuințele, drumuri asfaltate, iluminat stradal provenit din surse eoliene și panouri solare, stație de epurare a apei realizată după tehnologii moderne, internet gratuit în locurile publice, posibilitatea plății taxelor și impozitelor online, dar și unități industriale care funcționează și altele care sunt în plan, sunt câteva din aspectele ce au apărut la Ciugud într-o perioadă de numai 16 ani. Toate acestea au fost posibile datorită viziunii unui om pentru care primează modestia și bunul simț, care a reușit să folosească la maxim principalele instrumente de susținere a dezvoltării, fondurile europene. Indiferent de culoarea partidului politic căruia se află în subordonare, se demonstrează că acest lucru nu te împiedică deloc să fii omul gospodar de care comunitatea are nevoie, iar ceea ce s-a realizat la Ciugud este demn de toate laudele. După încheierea vizitei, studenții au ajuns la Alba Iulia, unde ședeau timp de două nopți la un hotel din vecinătatea cetății Alba Carolina, cea mai mare de tip Vauban (în formă de stea) din Europa.

Comuna Ciugud (Primăria Comunei Ciugud)

Ziua 5 – De la Alba Iulia, prima destinație a fost Hațeg, unde s-a vizitat Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului, singurul parc național aflat în administrarea Universității din București. Se remarcă prin descoperirea unei specii spectaculoase de dinozaur, cu aspect de pasăre, ce trăia în urmă cu 60-70 de milioane de ani pe Insula Hațeg, ce poartă numele de balaur bondoc. De asemenea, în muzeul din localitatea General Berthelot, s-au putut vedea exponate de dinozauri, ouă și fosile. De la Hațeg, s-a pornit într-o călătorie cu caracter spiritual, spre Mănăstirea Prislop, unde se află mormântul lui Arsenie Boca, ce a căpătat o mare notorietate în ultimii ani, ca loc de pelerinaj. Următoarea destinație a fost Hunedoara, unde s-a vizitat faimosul castel al Corvineștilor, studenții beneficiind de un ghid avizat, ce a prezentat organizarea castelului, istoria acestuia, ce a fost ridicat de Iancu de Hunedoara, faptul că se crede că Vlad Țepeș a fost întemnițat timp de 12 ani aici, obiceiul torturii aplicat inamicilor, cât și legenda cu fântâna ce a fost săpată de niște prizonieri turci, cu promisiunea de a fi eliberați, ceea ce nu s-a întâmplat, deoarece Iancu murise, iar soția sa, Elisabeta Szilagyi, nu a respectat această făgăduință. “Apă ai, inimă n-ai!” este incripția de pe zidul fântânii. În jurul castelului, cât și în alte localități de pe traseu, precum Călan sau Simeria, s-au putut observa exemple asupra efectului dezindustrializării, cu combinate siderurgice care au fost scoase din funcțiune sau care funcționează la o capacitatea redusă, cum se întâmplă la Corvinul Hunedoara, întreprindere privatizată, care mai produce în prezent doar elemente minore, precum țevi sau sârme. S-a mai oprit la Deva, la un centru comercial de la periferie, pentru aprovizionare, iar mai apoi studenții s-au îndreptat spre Cetatea Devei, unde s-a urcat cu funicularul și s-a admirat priveliștea pe care o oferă asupra orașului, ce pare că are un ascendent în ceea ce privește nivelul de trai, față de celelalte așezări principale din județ, Hunedoara sau Petroșani.

Balaurul bondoc

Vizită la muzeul Geoparcului din Hațeg

Castelul Corvineștilor

Deva, văzută din cetate

Ziua 6 – Studenții lăsau în urmă cetatea de la Alba Iulia, dominată de Catedrala Reîntregirii Neamului, locul încoronării regelui Ferdinand în anul 1922, dar și de Catedrala Romano – Catolică, unde se odihnește Iancu de Hunedoara. Se trecea prin localitatea Lancrăm, unde se năștea în trecut poetul Lucian Blaga și apoi prin Sebeș, oraș unde se poate constata o bună dezvoltare a sectorului industrial, care a reușit să atragă o serie de investiții străine. Drumul a continuat pe autostradă, iar prima oprire a fost în localitatea Miercurea Sibiului. Situația de aici a fost cumva în antiteză cu ceea ce se prezentase cu două zile în urmă la Ciugud. Autostrada A1, care ar fi trebuit să fie completă între Sibiu și Deva, a prezentat unele probleme, în sensul că proiectarea acesteia a fost greșită, construindu-se șoseaua într-o zonă afectată frecvent de alunecări de teren, ceea ce a determinat închiderea ei și reluarea lucrărilor. În prezent, de la Sibiu se circulă pe autostradă doar până la Săliște, iar dinspre Orăștie aceasta se oprește în dreptul localității Cunța. În această zonă problematică, între Cunța și Săliște, se află și localitatea Miercurea Sibiului. Principala nemulțumire a autorităților locale constă în faptul că orașul nu va avea deschidere directă la autostradă, ci accesul se va face prin comuna Apoldu de Sus, care include mari porțiuni cu drum neasfaltat, ceea ce va fi în defavoarea dezvoltării Miercurii Sibiului, localitate ce va deveni tot mai puțin tranzitată. Pe lângă acest fapt, se numără și alte aspecte negative precum slaba reprezentare a industriei, prezența mare a etnicilor rromi, care preferă să beneficieze de ajutoare sociale, cât și taxele și impozitele mari pe care cetățenii le plătesc după anul 2004, de când Miercurea Sibiului a ajuns la rang de oraș. La acestea se adaugă și imposibilitatea valorificării unor clădiri de patrimoniu istoric. În cealaltă comună componentă, Dobârca, se află o biserică fortificată săsească, ce datează din secolul al XIII-lea și care se află într-o stare avansată de degradare, fiind posibil să se prăbușească în câțiva ani de zile. După această vizită, drumul a fost ocolit prin zona montană, spre Mărginimea Sibiului, admirându-se peisaje pitorești din Poiana Sibiului și Jina. Ultima oprire din această practică, înainte de revenirea în București, a fost la Sibiu, în centrul istoric al orașului. Programul a fost la liberă alegere, unde studenții puteau alege dintr-o gamă variată de obiective, precum Podul Minciunilor, Turnul Sfatului, ori Biserica Evanghelică. Sau o masă bună la un restaurant din apropiere. Se părăsea apoi Transilvania, prin Valea Oltului, pe traseul Râmnicu Vâlcea – Pitești – București.

Alba Iulia

Sibiu

Această poveste a  practicii, realizată într-o manieră circulară, în sensul că s-a încheiat tot în locul de unde începuse, în fața Operei Naționale a României, a reprezentat încă o dată una dintre satisfacțiile majore pe care Facultatea de Geografie le oferă celor care aleg să studieze aici. Pe lângă locurile și obiectivele care se vizitează, aplicația este și un prilej de distracție, în care ai ocazia de a lega prietenii, de a cunoaște oameni noi și de a avea amintiri ce vor dăinui în timp.

Surse fotografii: Bujgoi Ella Florentina
                          Primăria comunei Ciugud

Reconversia unui proiect obișnuit de facultate

Perioada sesiunii cuprinde anumite aspecte inedite. Frumusețea ei constă uneori în faptul că proiectele încep și se termină în ultima noapte, deși au fost anunțate cu săptămâni bune în urmă. În fața unei situații asemănătoare eram pus seara trecută, când aveam termen până a doua zi să inventez un proiect în legătură cu planificarea spațială din Europa. Tema era deja aleasă, luasem în studiu cazul Belgiei, deja devenită o mai veche obsesie de-a mea, pentru că mă gândisem că aș putea scrie cu plăcere despre subiect la orice oră din zi sau noapte. Acest lucru nu avea să se întâmple însă, pentru că imediat după ce scriam titlul, mă simțeam cuprins de o lipsă totală de inspirație și idei, moment pe care îl experimentăm cu toții în viață, măcar în timpul unui examen la care nu ne pregătim suficient. Văzând pagina albă înaintea mea, devenise mult mai atractivă ideea amânării proiectului. Pentru asta se părea că nu îmi lipsește inspirația, mi se afișau limpede scenarii în care puteam purta cu cineva o conversație, ori să vizionez un film sau să ies puțin afară, la aer, în răcoarea nopții. Până și îndeletniciri privitoare la curățenia din casă, dacă ar fi existat în acel moment, nu ar mai fi părut la fel de anevoioase ca de obicei. Mă întrebam dacă se manifestă acea atitudine de respingere, cumva naturală, a omului pentru munca programată, pe care nu ar face-o dacă nu ar avea un ordin, ori de vină să fi fost decizia de a lăsa proiectul în ajunul predării sale, atunci când timpul pare că se comprimă. Am decis totuși că orice tentativă de mă răzvrăti trebuie înăbușită, căci e important să acționezi profesionist și în astfel de momente. Și am început să scriu, nu fără greutate și până la urmă, reușeam să îl închei cu succes după mai bine de două ceasuri.

Lucrarea a fost inclusă în articolul de astăzi, fiind motivată de entuziasmul pe care l-am avut după realizarea ei. Nu este chiar o capodoperă, însă este scris în condiții dificile, influența internetului a fost foarte redusă, majoritatea fotografiilor îmi aparțin, de la fața locului. Există și anumite doze de subiectivism, în care este posibil să fi divagat un pic de la cerințe. Se va vedea probabil la notă, în cazul în care doamna profesoară va considera că am luat-o mai mult sau mai puțin pe arătură. Am numit proiectul o reconversie, un termen des utilizat în facultatea noastră, folosit cu precădere pentru spațiile industriale vechi. Pentru că a fost ceva la care nu mă gândisem în niciun moment, să transform un proiect pentru facultate în scriere pe această pagină, care mă ajută destul de mult acum, dat fiind această perioadă în care timpul nu prea îmi mai permite să mențin frecvența postărilor. În fine, puteți urmări mai jos ce am scris, cât și imaginile ce ar putea atrage mai mult. Totul a fost păstrat în forma inițială. Veți vedea că prima pagină începe ușor ezitant, aduce puțin cu limbajul din referatele de la liceu, aspect pe care nu l-am ascuns, întrucât înfățișează foarte bine greutățile pe care le întâmpinam la început. Pe parcurs, reușesc să îmi reintru în fire și să redau în nuanțe mai academice, zic eu.

Planificarea spațială în Belgia

Belgia este o țară ce se află în partea de vest a Europei, având ieșire la Marea Nordului. Pe teritoriul de dimensiuni reduse al acestui stat, există o mare diversitate în ceea ce privește etniile și orientările religioase. În mod oficial, în Belgia există trei comunități lingvistice distincte, partea vorbitoare de franceză, în sud, partea flamandă, în nord, dar și comunitatea germană, concentrată într-o fâșie în partea de est a țării, în apropierea graniței cu Germania.

Din punct de vedere administrativ, statul se împarte tot în trei regiuni diferite. Prima dintre acestea este provincia Flandra, care ocupă jumătatea nordică a țării. Cea de-a doua este reprezentată de Valonia, care continuă spre partea sudică, până la granița cu Franța. Un statut special îl are cea de-a treia regiune, fiind vorba despre regiunea capitalei Bruxelles, oraș cosmopolit, în care se îmbină influențele valone cu cele flamande și nu numai.

Ca una dintre țările membre fondatoare ale Uniunii Europene, Belgia acordă o mare importanță domeniului planificării spațiale. Acest lucru necesită strategii și măsuri dintre cele mai eficiente, procesul fiind oarecum îngreunat de unele disparități la nivelul teritoriului, cât și de o structură a populației mozaicată.

Principala preocupare la nivelul autorităților naționale o reprezintă raportul dintre cele două mari regiuni ale țării. În primul rând, Flandra este regiunea dinamică, ce găzduiește ramurile moderne ale industriei și care aduce cea mai mare contribuție la nivelul PIB-ului Belgiei. Calitatea vieții din această provincie este printre cele mai ridicate din Europa, existând o puternică reprezentare în cadrul clasei de mijloc, disparitățile la nivel local fiind aproape inexistente. Flandra se remarcă și prin turism, cuprinzând orașe medievale, ce atrag din punct de vedere cultural și primesc anual un număr mare de vizitatori, precum Anvers, Brugge sau Gent.

Anvers, statuia lui Rubens și Catedrala

Piața Centrală din Anvers

Brugge

 De cealaltă parte, regiunea Valonia, vorbitoare de limbă franceză, oferă alte tipuri de peisaje și aspecte de viață, fiind o zonă puternic afectată din cauza declinului industrial, ca orice regiune care s-a bazat în trecut pe ramuri ale industriei grele, precum siderurgia.

Unități industriale din Valonia, zona orașului Tubize

În acest sens, autoritățile belgiene iau măsuri de revitalizare a acestei zone, cu scopul de a reduce decalajul existent între nivelul de dezvoltare economică din Valonia cu cel din Flandra. Unele statistici socotesc că anumite zone paupere ale acestei regiuni pot fi comparabile cu situații din Europa Centrală și de Est, în care există locuitori care trăiesc la limita unui trai decent. Este o zonă asemănătoare ca profil cu partea de nord a Franței, cu regiunile Alsacia și Lorena, cândva mari arii de extracție a resurselor naturale și centre siderurgice, care au fost nevoite să își schimbe strategiile, în vederea unor măsuri de reconversie.

Belgia oferă anumite exemple pozitive în revitalizarea zonelor defavorizate, cu industrie decăzută. Charleroi, oraș aflat cam la 30 km sud de Bruxelles, ce are și un aeroport care deservește capitala Belgiei, se află într-o situație asemănătoare. De câțiva ani, s-a propus o reconversie inedită, într-un spațiu în care lipsesc cu desăvârșire elemente care să atragă turiștii, pentru vizitarea unor obiective. Are acel aspect de vechi oraș industrial, fără monumente medievale și al cărui peisaj este dominat de fabrici și unități industriale. S-a decis că ar fi fost nepotrivit să se distrugă toate aceste obiective industriale și au reușit să găsească o metodă prin care să valorifice patrimoniul de acest tip. Astfel, au început să se organizeze tururi în jurul acestor întreprinderi, prin care oamenii pot afla despre istoria industriei din aceste locuri, despre procesul de producție, prelucrarea materiilor prime, în încercarea de a profita de pe urma unui turism de tip inestetic, dacă se poate numi așa.

Peisaj din orașul Charleroi

Din punct de vedere al formei de guvernare după care se ghidează autoritățile belgiene în privința planificării spațiale, identificăm o abordare de tip federal, cu putere partajată între centru și regiuni, asemănătoare cu situațiile din Germania sau Austria, dar în care fiecare regiune are un grad mai mare de libertate, chiar o autonomie totală în unele cazuri ale dezvoltării spațiale.

Belgia este un stat ce resimte din plin influența teritoriilor cu care se învecinează și întâlnim atât preocupări ce țin de planificarea economică, precum în Franța, dar și unele măsuri care țin de utilizarea eficientă a terenurilor. Țara de la nord, Olanda, recunoscută pentru modul în care își gestionează suprafețele limitate, are preocupări care sunt vizate pe termen lung, în vederea luării unor măsuri pentru reducerea gradului de vulnerabilitate în contextul încălzirii globale, ce ar putea conduce la creșterea nivelului mărilor și oceanelor. Și în Belgia, la o scară mai mică, au fost amenajate poldere, terenuri recuperate de sub apele mării. Există, de asemenea, programe bine structurale în ceea ce privește gestiunea zonelor costiere, de mare importanță pentru autorități, din pricina celor menționate mai sus, anume riscurile la care este expusă și Belgia în cazul unei asemenea catastrofe. S-a mai dezvoltat și un program care este focalizat pe planificarea spațială a zonelor marine din apele continentale ale Belgiei, ce vizează exploatarea conform principiilor dezvoltării durabile, în tot ceea ce privește pescuitul, extracția de resurse sau amenajarea sistemelor de producere a energiei de tip eolian.

Polder din Belgia, râul Yser

Un domeniu care s-a dovedit a fi succes pe teritoriul Belgiei este cel legat de rețeaua de transporturi. Indiferent de nivelul de dezvoltare diferit la nivelul țării, atât în Flandra, cât și în Valonia, rețeaua de autostrăzi este foarte bine reprezentată, având printre cele mai mari densități din Europa. Gradul de urbanizare al Belgiei este cel mai ridicat de pe continent, ajungând în prezent până la 98%. De asemenea, rețeaua feroviară este bine organizată, iar Belgia are o bună deschidere spre celelalte țări din acest punct de vedere, întrucât Bruxelles și Anvers se numără printre stațiile în care opresc trenurile franceze de mare viteză, Eurostar și Thalys.

Trenul Thalys, în gara din Anvers

O ultimă problematică are în vedere situația din capitala țării, Bruxelles, regiune cu statut special. Reprezintă un spațiu al contrastelor, în care se resimte un amestec flamand și francofon, însoțit de multe alte nuanțe oferite de prezența unei structuri etnice diversificate.

Printre interesele majore ale orașului Bruxelles, se numără dezvoltarea rețelei de transport, care și în prezent se află la stadii foarte bune, metroul având o acoperire corespunzătoare la nivelul întregului oraș. Mijlocul de transport este foarte rapid, iar legăturile dintre stații au fost de la început bine planificate. De exemplu, dacă ne imaginăm situația din București, cu trecerea de la Piața Unirii 1 spre Unirii 2, cu timpul care se pierde și aglomerația care se crează, la Bruxelles se evită acest inconvenient, astfel încât pentru schimbarea sensului de mers, se ia trenul de legătură de pe același peron. În momentul în care se coboară dintr-un tren, legătura este așteptată la linia învecinată. De asemenea, transportul intermodal este bine dezvoltat. Între liniile de metrou și stațiile de autobuz există multe corelații, cât și între gări și linii de autobuz sau metrou. Cei care vin din afara orașului și muncesc în zona centrală, adoptă un model asemănător Vienei, în care se deplasează cu autoturismele până la periferia orașului, de acolo urmând să ajungă până la destinație prin intermediul mijloacelor de transport în comun.

Există preocupări importante și pentru reglementările în autorizațiile de construcții, în special pentru zonele nou construite, care includ și proiecte de viitor, ce cuprind concepte de dezvoltare a unor orașe inteligente și din domeniul protecției mediului și reducerea sau eliminarea riscurilor pe care le provoacă fenomenul încălzirii globale.

Pe parcursul observațiilor de pe teren din capitala Bruxelles, s-au putut semnala și anumite preocupări ce țin de amenajare și de design urban. Belgienii sunt, în general, pasionați de artă și oameni din această țară s-au numărat printre inventatorii unor personaje din desenele animate. De mai mulți ani, în Bruxelles, pe fațadele unor clădiri au început să fie reprezentate scene artistice, în mare parte amuzante, cu scopul de a reduce monotonia indusă de pereții goi ai acestor clădiri și de a atrage din punct de vedere estetic.

Scenă din desenele animate, reprezentată pe o clădire din Bruxelles

Există și aspecte negative în legătură cu orașul Bruxelles, cumva aflate în contrast cu sentimentul provocat de imaginile vesele de pe clădirile din oraș. Planificarea din acest oraș și-a arătat anumite stângăcii în momentul în care nu doar capitala Belgiei, dar și cea a Europei, cum este denumită de multe ori, a fost lovită de atentatele teroriste. Au existat păreri care au atribuit această vină politicii tolerante pe care le are statul belgian și care, de altfel, le-a avut de-a lungul timpului asupra imigranților, care a devenit deja o tradiție. În trecut, Belgia era locul în care își găseau refugiu și înțelegere grupurile de evrei persecutați și izgoniți de pe teritoriul Spaniei, de către Inchiziție. Iar efectele se manifestă acum și în sens pozitiv, dat fiind exemplul orașului Anvers, devenit cel mai mare centru al lumii în care se prelucrează diamantele, industrie în care aceștia au pus bazele și monopolizează în continuare acest tip de comerț. Astăzi însă, Belgia, prin cazul orașului Bruxelles, a devenit notorie prin prezența unei comunități numeroase de etnici musulmani, care s-au concentrat la periferia orașului, în interiorul cartierului Molenbeek, care a devenit foarte mediatizat și despre care unii oameni din presă consideră că există o strânsă legătură între existența sa și acțiunile teroriste ce sunt puse la cale în Europa.

Mai jos, se oferă și alte imagini cu atracțiile principale din Bruxelles, ce reprezintă motive pentru care orașul ar putea beneficia în continuare de vizitatori, în ciuda evenimentelor de tristă amintire ce s-au desfășurat pe data de 22 martie 2016.

Grand Place - Bruxelles

Atomium

Manneken Pis

Hunedoara - un oraș al contrastelor

Niciun alt județ al țării nu poate ilustra mai bine ca Hunedoara transformarea României de după anul 1989. De la Valea Jiului până la Hațeg și dinspre Culoarul Orăștie spre Brad, există mărturii ale unor vremuri mai puțin vitrege ca cele actuale. Într-un cadru mirific, care se identifică și cu geneza poporului român, între munții bogați în resurse, care i-au determinat și pe strămoșii daci să își stabilească reședința acum două milenii la Sarmizegetusa, astăzi paradoxul face ca majoritatea populației din aceste locuri să traiască la limita unui nivel de viață decent.

Județul Hunedoara a fost și rămâne unul dintre cele mai urbanizate ale României, fenomen ce s-a datorat industrializării timpurii, încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, când s-au pus bazele siderurgiei în zona Hunedoara – Călan. Această localizare de tip in – situ a activității industriale a ținut cont de factorul existenței materiei prime în apropiere, care era transportată spre locul de prelucrare cu ajutorul unor benzi transportoare dispuse pe distanțe de câțiva kilometri. Comuniștii au dezvoltat și mai mult producția industrială, rezultând astfel combinate siderurgice comparabile ca mărime cu așezările urbane propriu – zise.

În momentul de față, timpul a lăsat în urmă priveliști mai mult decât dezolante. Trecând de municipiul Orăștie, unde te-a întâmpinat o statuie cu steagul de luptă al dacilor, șarpele cu cap de lup, ajungi pe cursul râului Strei, în dreptul orașului Călan, unde prezența cimitirului de lângă rămășițele fostului mare combinat de prelucrare a cocsului siderurgic devine o imagine ilustrativă pentru soarta pe care a avut-o industria românească. La câțiva kilometri spre vest, se află destinația Hunedoara, cel mai populat oraș al județului omonim și în prezent, care însă și-a pierdut mai mult de un sfert din numărul locuitorilor pe care îi avea în 1992. Singurul obiectiv demn de vizitat și care mai ține în viață urbea de pe malul Cernei este faimosul castel al Corvineștilor sau Huzianilor. Odată ce călătorul ajunge aici, aura sa impunătoare ca de basm, pe care americanii o valorifică în filmele horror și fantastice, nu mai pare atât de strălucită, fiind cumva eclipsat de vechile obiective industriale din împrejurimi. Până și toponimia străzilor care duc spre castel sugerează această încărcătură a vremurilor muncitorești apuse, precum Strada Zgurii sau Strada Furnale.

Castelul Corvineștilor

Cu greu reușești să zărești castelul până ajungi la poarta de intrare, fiind mascat de unități industriale și furnale. Strada pietruită și clădirile din cărămidă roșie duc cu gândul parcă la periferiile acelor orașe englezești, în care se exploata în trecut cărbunele. În tot acest peisaj cenușiu, castelul apare precum o oază medievală. Datează din secolul al XV – lea, fiind ridicat de către marele voievod Iancu de Hunedoara, care aparținea familiei Corvineștilor. Acesta era de origine română și se pare că nu avea deloc rădăcini maghiare, însă a fost nevoit să își maghiarizeze numele în Hunyade, pentru a avea mai multe privilegii, ceea ce l-a încununat și ca guvernator al Ungariei. Nepăsarea noastră și unele atuuri de care ungurii au știut să profite, precum căsătoria cu Elisabeta Szilagyi, orientarea religioasă catolică a acestuia, mormântul său care se află în Catedrala Romano – Catolică din Alba Iulia, acoperit de ofrande în tricolorul alb, roșu și verde, au condus spre situația în care maghiarii și-l revendică, declarând că Iancu a fost o personalitate de-a lor. Nu este de mirare această dorință și mândrie de a-ți însuși un asemenea conducător, despre care și marele sultan Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, pe care Iancu de Hunedoara îl învinge la Belgrad în 1456, a vorbit în termeni laudativi, spunând că se arată întristat de moartea acestuia și că lumea nu a mai cunoscut niciodată un astfel de om.

Hunedoara, văzută din castel

Interiorul castelului reușește în bună măsură să te impresioneze, cu toate că s-ar fi putut obține mai mult de atât, ținând cont de cadrul pe care îl oferă. Prezintă câteva lacune de ordin estetic, precum țevile de pe fațada turnului de apărare, cât și prizele, caloriferele și alte lucrări de consolidare și întreținere care lasă urme destul de vizibile. Ceea ce pare însă cel mai dificil de îndreptat este imaginea asupra orașului, dominată de fostul combinat Corvinul, unde tonurile de cenușiu se împletesc cu cele ruginii. Din oțelăria în care munceau zeci de mii de oameni și care asigura traiul unui oraș întreg, nu au mai rămas decât unele secții privatizate, care produc mărunțișuri, precum țevi sau sârme.

În timp ce românii hunedoreni, obișnuiți cu respectul pentru munca cinstită din era industrială în localitate, se zbat aici să își asigure existența de pe azi pe mâine, unele etnii minoritare demonstrează că se poate trăi și regește în acest spațiu aparent lipsit de posibilități. La ieșirea din localitate, spre comuna Hășdat, se înalță de o parte și de alta a șoselei, pe o lungime de câțiva zeci de metri, adevărate palate colorate în roz, roșu și galben, cu turnuri și zorzoane argintii, pe care locatarii au ales să și le personalizeze, majoritatea acestora având plăcuțe cu nume de mari fotbaliști sau personaje din filmele cu mafioți italieni. Urmărind aceste creații insolite, ajungi să reflectezi și să îți dai seama că și acest aspect face parte până la urmă din realitatea tristă cu care se confruntă România zilelor noastre. Iubitori de țară cum suntem, ne freamătă inima în piept la auzul numelui ei atunci când ne gândim la oameni din trecut, precum Iancu de Hunedoara sau alte personalități remarcabile, români iscusiți și viteji dintre ai noștri ce reușeau să înfrângă în mlaștini sau de pe vârf de munte armate supranumerice de năvălitori maghiari sau otomani. Nicidecum pentru ceea ce se promovează în prezent, într-o societate în care nivelul de educație și instruire pare să nu mai fie direct proporțional cu recompensa, iar totul pare să îndemne spre platitudine.

Palate de mari dimensiuni, la marginea Hunedoarei (adevarul.ro)

Viața la Hunedoara își continuă cursul lent și nesigur, asemeni unui râu ajuns de la munte la câmpie, a cărui viteză a scăzut considerabil. Despărțirea de acest spațiu al constrastelor se face pe lângă fostele uzine Corvinul, cărora le lipsește flacăra roșiatică de altădată,precum în  imaginea care îl însoțea pe Tudor Vladimirescu pe bancnota de 25 de lei în trecut, devenită de mult timp istorie.

Bancnota de 25 de lei, în circulație în perioada 1966-1990